duminică, 7 iunie 2009

Europarlamentare 2009 sub asediul " Dinastiei " Băsescu

Ştiu că nu am mai postat nimic in ultima vreme dar am fost prinsă până peste cap cu examenele la facultate şi cu campania pentru europarlamentare . Iată că am ajuns şi la ziua cea mare 7 iunie 2009 . Deşi mulţi văd ziua de azi ca pe finalul campaniei electorale pentru europarlamentare eu o văd ca pe începutul celei pentru prezidenţiale . O dată cu comunicarea primelor rezultate ceea ce până acum a mocnit va exploda . Deja câteva evenimente petrecute azi au indicat acest lucru .

Totuşi bomba zilei vine din partea " domnisoarei " EBA care a declarat cu nonşalanţă că a votat pentru ea . " Candidată independentă la alegerile europarlamentare Elena Băsescu s-a prezentat la urne în acestă dimineaţă, în jurul orei 9, la Liceul A. D. Xenopol din Capitală. Ea a venit la vot alături de tatăl său, preşedintele Traian Băsescu. "Am votat pentru mine. Atât ", a spus Elena Băsescu la ieşirea de la urne.
Ea a repetat totodată mesajul transmis de şeful statului, făcând un apel către români să se prezinte la vot .




Reacţiile românilor nu au întârziat să apară :







I-A ATITUDINE CA SĂ AVEM SUCCESURI










  • E aşa de năucă fata asta că nici nu ştie ce caută pe la urna de vot ... este şi dresată să zâmbească la camerele de filmat .... eu zic că a rămas la nivel de gradiniţă ...

  • Nu este bine să avem oameni în UE care îndeamnă la alimente cu E-uri si homosexualitate şi sunt plătiţi cu salarii şi diurne .......!!! să vă pregatiti ptr. ziua in care vânzatorii de ţară , Coruptii , Jefuitorii , Sabotorii , Trădatorii , Linguşitorii , Cei cu Diplome Cumpărate False şi Incompetenţii din RO vor fi demascaţi si trecuţi în paginile negre ale istoriei ....

  • Cu atât o să ramâi , fac pariu că în maxim 4 ani nimeni nu va mai auzi de tine , bucură-te acum cât mai e tac-tu preşedinte .


  • Corect , tipa e ˝deşteaptă ˝ rău, i-a ieşit porumbelul din gură iar , a votat pentru ea, nu pentru români , nu ca poporul să aibă o viaţă mai buna , ci ea .


  • Această afirmaţie, e o sfidare la adresa poporului român .

  • O să vă miraţi la terminarea numărării voturilor că aceasta ˝ duduie ˝ , care trăieste pe spatele lu' tac-su, va ajunge în P.E.. Totul e aranjat. Staţi liniştiţi! Cel mai rău este că tac-su se face şi mai de cacao şi o să scadă în sondaje. La câtă lume parvenită există în Romania, nu mă mai miră nimic. Trăim în Romania şi asta ne ocupă tot timpul.

  • Normal că a votat pentru ea! Doar n-o să voteze pentru binele poporului!?!? Se pare că şi fară votul ei are aranjată intrarea în Parlamentul European. A avut grija tac-su. Să trăiţi bine! Dar a uitat să spună la cine se referă !!!!

  • Chiar dacă tac-tu te trimite în Parlamentul European este o ruşine pentru Romania să fie reprezentată de asemenea nulităţi. Succesuri şi "să trăiţi bine" !!! Cred că în sfârşit am aflat la cine se referea d-l presedinte !!!

  • Foarte mulţi tineri deştepţi ar putea reprezenta România la Bruxelles mai bine decât o poate face o Beizadea parfumată. Dar cine să le plătească afişele? Cine să le organizeze campania? Cine să ...? Cine să ...?

  • Incredibil cinism : AM VOTAT PENTRU MINE . Asta o ştiam , dar nu credeam ca să fie cineva care să o spuna verde în faţa prostimii.

  • Nu mă asteptam să exprime o idee pentru care a votat d-ra EBA, că nu se pricepe. Trebuie să apreciem că a fost sinceră şi a spus că s-a votat pe ea. Până România nu va mai trimite asemenea oameni în Parlamentul European sau în cel autohton, care se duc pentru ei inşişi şi pentru interesele lor, nu are cum să ne fie bine. Cei de acum sunt niste iresponsabili şi o vom duce înca mulţi ani tot mai rău . Deşteaptă-te, române!

În vreme ce odrasla prezidenţială a votat pentru ea şi se lăuda de zor cu acest lucru domnul Mircea Geoană trăgea un semnal de alarmă asu-ra vizitelor electorale făcute de Traian Băsescu în teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan .



Preşedintele PSD Mircea Geoană a anunţat, printr-un comunicat de presă, că se retrage din Consiliul Suprem de Apărare a Ţării începând de astăzi, pentru că nu acceptă ca armata să fie folosită de preşedintele Băsescu în scopuri electorale. Administraţia prezidenţială a anunţat că va răspunde acuzaţiilor lui Mircea Geoană astăzi, după ora 21.00.




"Acţiunile electorale ale preşedintelui Traian Băsescu din ultimele zile, prin care foloseşte Armata Română în scopul politicianist de promovare a PD-L pentru alegerile europarlamentare sunt inacceptabile. Nu admit folosirea imaginii pozitive şi a încrederii populaţiei în Armata Română în scop electoral, partizan", se arată în comunicatul de presă prin care Geoană îşi anunţă retragerea din CSAT.
Liderul PSD face referirela vizita efectuată de şeful statului, înaintea scrutinului europarlamentar, în Irak şi Afganistan, şi susţine că "în niciun stat democratic, preşedintele nu foloseşte simbolul Armatei, devotamentul şi sacrificiul ostaşilor săi în interes electoral".
Mircea Geoană a devenit membru al CSAT după ce Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă prin care preşedintele Senatului devine şi vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Modificarea legii CSAT a fost prevăzută în protocolul coaliţiei de guvernare PSD - PD-L








Cea mai ponderată declaraţie dată azi a fost cea a lui Adrian Năstase . După ce şi-a exercitat dreptul la vot , Adrian Năstase a declarat că " Avem un prilej foarte bun acum la alegerile europene, să hotărâm care va fi echipa ce va aduce bani europeni pentru români . "

" Eu am votat pentru cei care ne vor reprezenta cu demnitate şi patriotism la Bruxelles. Am votat şi m-am gândit că avem nevoie de o Românie normală, un prim pas acum pentru votul care ar trebui să reprezinte o schimbare în toamnă " , a mai precizat Adrian Năstase în acelaşi interviu .











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu